Lăstarul strivit în plină înmugurire

Lăstarul strivit în plină înmugurire

În aceste frumoase și tăgăduitoare zile de florar întreaga comunitate din satul Costiceni a fost zguduită de o cumplită tragedie: a fost strivit într-un stupid accident rutier bunul și gingașul copil minor Maxim Vataman, la numai paisprezece primăveri împlinite.
E teribil, e groaznic...Moartea s-a dovedit a fi învingătoare. Și tu, Maxim, ai cedat, te-ai stins ca o lumânărică aprinsă, ca mai apoi să te urci prea devreme la împărăția veșnică.
Îți mai caută învățătorii numele printre listele nedeslușite de groază și fiori, te strigă părinții, buneii și surioara printre șiroaiele de lacrimi, doborâți de jalea nenorocirii și totul și totul sună în gol și întuneric.
Au amuțit sunetele clarinetului îndrăgit, căruia trebuia să-i continui viață muzicală prin școli, au dispărut în tăcerea nemiloasă, lecturile și temele tale și le-a înghițit fiorul morții pentru o veșnicie.
Îți rechemăm bunătatea și cumințenia ta extraordinară, îți simțim privirea caldă și sufletul tău care-l împărtășeai prietenilor și ne stăruie blândețea ta calmă și înțeleaptă la fiece pas. Și totul e în van.
Te-ai stins, Maxim, în plină strălucire, când abia ai început a urzi niște planuri corecte și înțelepte în vâltoarea cea mare a vieții...
Toți sătenii, colegii și prietenii care te-au cunoscut îți plâng făptura-ți gingașă, cuminte și înțeleaptă.
Iar în fața neputinței ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să te așeze de-a dreapta Tatălui iar îngerii păzitori să-ți vegheze somnul de veci în împărăția luminoasă, curată și plină de verdeață.
Fie-ți somnul în pace!
Cu profundă durere în suflet elevii și corpul didactic al școlii medii de cultură generală „Ion Vatamanu”, elevii și colectivul pedagogic al școlii de muzică din satul Costiceni.
Lăstarul strivit în plină înmugurire Lăstarul strivit în plină înmugurire Reviewed by Valea Prutului on mai 04, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu: