Recent am aflat o veste. O veste care m-a izbit din plin.

Recent am aflat o veste. O veste care m-a izbit din plin.
Am rămas fără suflu până când creierul mi-a transmis un mesaj scurt: respiră! O veche prietenă din copilărie și-a pierdut fiul. Într-un accident. Stupid. Fără să aibă vreo vină. Fără să aibă vreo implicare. A plătit scump. A plătit un tribut prea mare pentru umerii lui încă nedefiniți. A plătit cu restul zilelor. E cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om în viață. Să-ți ingropi propriul copil. Să arunci o mână de țărână peste o bucată de lemn, care-ți va raspunde la rându-i cu un sunet gol. Niciodată nu ești pregătit pentru moarte. Toți suntem datori cu o moarte. E un lucru cert pe acest pământ, că fiecare persoană își va încheia socotelile, mai devreme sau mai târziu, cu viața. Dar când se întâmplă atât de prematur, evident că te intrebi: de ce? De ce eu a trebuit să trec prin așa ceva? De ce mi se întâmplă mie o asemenea grozăvie? Atunci când ne naștem, se scrie o poveste. Pentru fiecare. Una are mai multe capitole și pagini, alta, mai puține. Aș fi vrut să-i fiu alături. Cu gândul, i-am fost. Am stat lipită de ea sufletește, pentru că fizic nu s-a putut.
Aș fi strâns-o de umeri și nu i-aș fi spus nici o vorbă. Aș fi lăsat-o să se descarce de pelinul din suflet, răspunzând cu liniște. La sfârșit i-aș spune că timpul surzește durerea. Nu o vindecă. Nu are cum. Dar o înăbușă suficient cât să te lase să treci încă o zi. I-aș mai spune că a primit un cadou neprețuit de la el. Paisprezece ani alături de ea. Paisprezece ani de împliniri sufletești și de zâmbete alături de el. Paisprezece ani pe care nu-i poate lua nimeni vreodată.
Cel mai mare dușman al nostru este timpul. Când suntem copii, ne dorim cu orice preț să ne facem mari. Când ajungem la bătrânețe, cerșim zile. Suntem prea prinși în vâltoarea vieții ca să ne dăm seama că timpul ni se scurge printre degete fără a putea fi recuperat. Nu e o clepsidra pe care s-o întorci invers. Odată dus, e bine dus. Ar trebui să ne oprim din goana nebună, din rutina zilnică, să acordăm atenție și lucrurilor mai puțin importante. Greșit. Cât se poate de greșit. Totul e important. Ar trebui să ne exprimăm sentimentele mai mult. Să ne facem timp pentru persoanele dragi mai des. Să nu lăsăm să treacă vreo zi, in care să nu ne îmbrățișăm copiii și să le spunem cât de mult îi prețuim. Plecăm grăbiți la muncă, fără a ne gândi că putem primi o veste cumplită. Ar trebui să avem timp și pentru noi. E atât de important. Ar trebui să ne oprim pentru o clipă ca să ne gândim la importanța celor din jurul nostru. La posibilitatea de a nu-i mai avea in jurul nostru.

P. S. Zbor lin, înger frumos! S-o veghezi pe mami așa cum numai tu știi. Sufletul tău va rămâne pururi de paisprezece ani, zglobiu și curat. Odihnește-te în pace.

Inna Rigo
Recent am aflat o veste. O veste care m-a izbit din plin. Recent am aflat o veste. O veste care m-a izbit din plin. Reviewed by Valea Prutului on mai 02, 2017 Rating: 5

Niciun comentariu: