Militarii care și-au pierdut viaţa în Războiul din Afganistan, comemorați la Costiceni

Militarii care și-au pierdut viaţa în Războiul din Afganistan, comemorați la Costiceni

La 15 februarie curent se împlinesc 29 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan. Cu această ocazie în incinta bibliotecii satului Costiceni a avut loc o acțiune omagială susținută de elevii din clasele a IX-a și a X-a de la Școala medie de cultură generală „Ion Vatamanu”.

Însoțiți de profesoarele Iuliana Rusu și Olga Captari, copii au intonat cântece patriotice, și au recitat câteva poezii cu aceeași tematică.

Din păcate anul acesta la evenimentul organizat de lucrătorii din sfera culturii satului Costiceni au asistat doar doi veterani ai războiului din Afganistan. Este vorba despre Valeri Glib și Eugen Savca. Spre finalul acțiunii în memoria ostașilor-internaționaliști a răsunat un cântec interpretat de elevul Rostislav Catan.

Potrivit statisticilor oficiale, pierderea armatei sovietice în războiul din Afganistan a constituit circa 15 mii soldați iar în rândul celor răniți 53 de mii. Prin creuzetul războiului sovieto-afgan a trecut peste 160 de mii de locuitori al Ucrainei. Dintre acestea 2378 au fost uciși, dispăruți sau capturați. Răniți au fost peste 8000 de persoane, dintre care 4697 sau întors acasă de pe front invalizi. Din regiunea Cernăuți au trecut prin război peste 2000 de persoane dintre care 56 au decedat.







Trimiteți un comentariu

0 Comentarii