Sărbători roz: Dragobete și Sfântul Valentin

Sărbători roz: Dragobete și Sfântul Valentin
În cultura noastră populară există și o categorie de fapte folclorice în care conceptele definite prin termeni cum ar fi mit, gândire mitică etc. au o anumită implicație în definirea scopului unor acțiuni rituale. Mircea Eliade în Aspects du mythe consemna la 1963 că aceasta „... este o realitate contemporană extrem de complexă, care poate fi abordată și interpretată din perspective multiple și complementare”. Întâlnim o mare diversitate de sensuri investite în termenul respectiv atât în domeniul etnologiei, cât și în filosofie, psihologie etc. De regulă, mitul apare în relațiile strânse cu noțiunea de magie, care apare continuată în mit prin modalități diferite, până în epoci târzii, reprezentând o revenire masivă „ a sistemului de gândire magică într-o religie mult evoluată”. Este adevărat că în prezent suntem tentați să identificăm anumite faze în evoluția gândirii mitice, acestea fiind reprofilate mai ales în jurul semnificației și funcțiilor exercitate asupra omului și societății, pe de o parte, pe de alta, cu privire la geneza mitului, nu atât ca etapă a evoluției culturale, cât mai cu seamă în plan fenomenologic. Cele de mai sus ne ajută să înțelegem mai ușor semnificația Dragobetelui. În context și doar descifrând sistemul de valori al unei comunități folclorice evoluate, putem vorbi despre unele funcții dispărute ce pot fi reconstituite analizând structura și substanța semantică a faptelor de folclor, dar „ pe care nu le mai putem considera ca funcționând în constiința contemporană a mediilor folclorice”. În acest raport semantic de relevat credințele populare care spun că cei care participau la Dragobete erau feriți de boli tot anul. În noaptea de 23/24 februarie, fetele întorceau o pereche de papuci cu talpa în sus, rostind următorul descântec: „ Tu (numele iubitului) să nu te poți culca / Să te-ntorci / Să te sucești / La mine să te gândești !”.
Iar în dimineața de Dragobete, fetele adunau zăpada și o topeau, păstrând apa în vase noi. Cine se spăla cu această apă devenea frumoasă și avea noroc în dragoste. Apoi, îmbrăcați în cele mai bune haine, tinerii se întâlneau în centrul satului sau în fața bisericii. Dacă timpul era favorabil, porneau cântând la pădure. Acolo, băieții adunau lemne pentru foc, iar fetele culegeau ghiocei și viorele, care, păstrate la icoane, erau aducătoare de noroc. Dacă vremea era urâtă se făcea șezătoare acasă la unul din tineri, unde stăteau la povești și se distrau cu tot felul de jocuri. Cu timpul unele dintre aceste credințe au trecut în categoria superstițiilor, cum ar fi:
* Băieții și fetele trebuie să se întâlnească de Dragobete ca să rămână îndrăgostiți tot anul.
* Dacă în această zi ai norocul să auzi vre-o pasăre cântând, vei fi harnic tot anul.
* Dacă plouă, primăvara va veni devreme și va fi frumoasă.
* Dacă nu ai petrecut de Dragobete, vei rămâne fără pereche tot restul anului.
* Oamenii nu lucrează pentru a nu fi pedepsiți de zeu și a avea un an îmbelșugat.
  Dragobete și Valentini… Este adevărat, mai multă lume a observat că există mai mulți Valentini. Pe care sfânt îl sărbătorim la 14 februarie ?
  Sărbătoarea Valentine’s Day, aproximativ de două decenii provoacă în spațiul nostru spiritual controverse și chiar un dublu paradox. Mulți tineri cred că dacă procură pe stradă acele „inimioare multicolore este ca și cum ar defini conceptul de „sărbătoare”. Adevărul constă în faptul că în ziua de 14 februarie, când este vehiculată ideea de „sărbătoare a sfântului Valentin” nu găsim în Calendarul bisericesc ortodox nici un sfânt care să poarte acest nume. Nici Calendarul Romano-Catolic nu-l pomenește în această zi pe sfântul Valentin, el fiind exclus din calendar în anul 1969, „din cauza ambiguității datelor referitoare atât la persoana sa, cât și la faptele care au condus la consacrarea lui ca sfânt” (Radu Alexandru). În prezent, la 14 februarie, catolicii îi amintesc pe Sfinții Chiril și Metodie.
  Sfântul Valentin al Ortodoxiei este prăznuit de biserică în ziua de 30 iulie. Născut în anul 175, la Interauna (Terni de astăzi, în regiunea Mutria din Italia), a ajuns hirotonit ca Episcop de către Papă în anul 197. Bun propăvăduitor, făcător de minuni și vindecător, la vârsta de aproape o sută de ani, pe timpul persecuțiilor împăratului Marc Aureliu, a fost arestat, torturat și decapitat în secret la Roma, împreună cu discipolii săi, în anul 273. În anul 2005 părticele din moaștele Sfântului Mucenic Valentin au fost dăruite Bisericii Delea-Nouă Calist din București. De remarcat că în Calendarul Ortodox întâlnim mai mulți mucenici cu acest nume: la 24 octombrie, la 16 februarie, la 24 aprilie, la 6 iulie, precum și Sfânta Muceniță Valentina – la 10 februarie și la 18 iulie.
  Considerat patronul spiritual al îndrăgostiților, Sfântul Valentin din calendarul catolicilor are la origini o veche tradiție a Romei Antice, sărbătorirea zeităților Iuno și Pan, numită Lupercalia, pe 15 februarie. Definită drept sărbătoare a fertilității, obiceiul cerea tinerelor necăsătorite să scrie bilețele de amor cu mesaje plasate într-o urnă, din care erau extrase de către flăcăii de însurat. Fiindcă s-a observat că în jurul datei de 14 februarie păsările începeau să construiască pe copaci cuiburi, oamenii și-au imaginat că și păsările își aleg perechile și au numit ziua drept Nunta Păsărilor.
  Ulterior obiceiurile romane fiind creștinate, subiectul fertilității este transmis în custodia Sfântului Valentin. Pentru enoriașii catolici, ziua de 14 februarie a impus obligativități severe, de a merge la biserică pentru a se spovedi, a rosti rugăciuni, a aduce daruri și sacrificii. Se duce acasă apă sfințită pentru animale și păsări, se face ocolul gospodăriilor și moșiilor, pentru a le feri de păsări răpitoare și de tâlhari.
  Însă istoria Sfântului Valentin, patronul îndrăgostiților se pierde în labirintul legendelor din Imperiul Roman. Atestăm în istoria bisericii catolice nu mai puțini de trei sfinți diferiți cu același nume, Valentin / Valentinus și care tustrei au fost martirizați. În secolul al III-lea un preot Valentin a înfruntat decretul împăratul Claudius al II-lea, care a scos în afara legii căsătoria viitorilor tineri ostași, continuând să oficieze în secret căsătoriile tinerilor îndrăgostiți și fiind condamnat la moarte. Alt preot Valentin a fost omorât pentru că îi ajuta pe creștinii din temnițele romane, unde erau torturați. În sfârșit, un alt Valentin, întemnițat și el, îndrăgostit de fiica temnicierului, i-a trimis acesteia, înainte de pedeapsa capitală, o scrisoare semnată pe care a semnat-o „de la al tău Valentin...”. Până în zilele noastre tinerii din țările anglo-saxone la 14 februarie trimit ființei dragi scrisori parfumate, cu inimioare și amorași desenați și cu îndemnul „Be my Valentine !”, adică „Fii Valentinul Meu !”, în speranța că iubirea lor va ține anul întreg și se vor căsători. În seara zilei tinerii se întâlneau la petreceri dansante, de unde porneau majoritatea căsniciilor.
  Totuși, în ce mod, s-au intersectat căile, traseele spirituale ale sfântului occidental și fiului Dochiei, pe meleagurile noastre mioritice?
  Dacă vom accepta să evităm speculațiile pe tema duelului dintre cele două personaje devenite simboluri, credem că cei circa treizeci de mii de catolici din Republica Moldova au toate drepturile de a și-l revendica pe protectorul tinerilor îndrăgostiți din spațiul anglo-saxon și de peste ocean.
  Dragobetele, fiind un zeu tânăr al Panteonului autohton, cu rădăcini viguroase în spiritualitatea dacică, recunoscut patron al dragostei, peste tot unde viețuiesc românii, identificat cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă, și Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, este sărbătorit la date variabile de la o zonă etnofolclorică la alta, la 24 și 28 februarie, 1 și 25 martie. Și mai diversificat ne apare acest calendar al dragostei pe mapamond: în Țara Galilor – la 25 ianuarie sau la 14 februarie, în Slovacia – la 12 martie, de ziua Sfântului Gregor, iar la 14 februarie este sărbătorit începutul primăverii, în Turcia – la 17 februarie și se numește Ziua Inimilor Dragi, în Rusia – la 8 iulie, drept Ziua Familiei, a dragostei și a fidelității, în Japonia – la 14 februarie, cu denumirea de Tanabata,  în Columbia Ziua Îndrăgostiților este celebrată în cea de-a 2-a vinere și sâmbătă a lui septembrie, în Brazilia Ziua Îndrăgostiților, Dia dos Namorados se ține la 12 iunie, în China această sărbătoare comemorează o legendă străveche în cea de-a șaptea zi a celei de-a șaptea luni a calendarului chinezesc, în Taiwan Ziua Îndrăgostiților este sărbătorită de două ori pe an, când sunt transmise mesaje prin florile de trandafir: o floare roșie semnifică „O singură dragoste”, 11 trandafiri simbolizează „Aleasa mea”, 108 trandafiri înseamnă „Căsătorește-te cu mine!”…
  De felul cum este sărbătorit Dragobetele la noi se fac responsabile instituțiile de cultură, școala și mass-media, prin politici și strategii incoerente și necunoașterea originilor celor două sărbători și promovarea confuză a unor valori străine.
  Ar fi bine să cunoaștem esența și semnificația tradițiilor, în legătură cu cele două sărbători ce sunt atestate la noi.
  Romanticul Dragobete este asociat începutului primăverii, fiind considerat Cap de primăvară sau Cap de vară. Nu întâmplător fiul babei Dochia este și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică. Asemănător păsărilor, și fetele și flăcăii se întâlnesc pentru a fi îndrăgostiți pe parcursul întregului an. În această zi, dacă e timp favorabil, ei se adună în cete și ies la pădure hăulind, bucurându-se de primăvara apropiată, culeg primele flori ale primăverii pe care și le dăruiesc, ulterior aceste flori uscate sunt păstrate ca amintiri ale dragostei neprihănite. Fetele se spală pe față cu apă topită din ultima zăpadă, în credința că vor fi frumoase și sănătoase, atrăgătoare pentru flăcăi. Când vin, chiuind spre sat de la pădure, flăcăii fură câte un sărut de la fetele dragi, de unde și expresia „Dragobetele sărută fetele”. Gospodarii au grijă de păsările domestice și de „cele ale cerului”, hrănindu-le abundent. În această zi nu se muncește, doar se face curățenie. Se spune că dacă nu se respectă interdicțiile de muncă, fetele și nevestele sunt pedepsite de Dragobete, „sunt făcute de râsul lumii”, „vor sâsâi și vor ciripi ca păsările” etc. Era interzisă sacrificarea păsărilor domestice, restricții în scopul de a nu împiedica împerecherea lor și reproducerea.
  Declarația publică a dragostei pentru fata dragă era primul pas spre logodnă. Întrunirile tinerilor lângă un rug în poiană sau acasă la cineva constituie prilej de petrecere, distracție, voie bună. Una dintre tradițiile de la 24 februarie este luarea fraților și surorilor de cruce, prin încrestarea semnului crucii pe brațe și suprapunerea lor sau prin jurăminte reciproce, îmbrățișări și săruturi rituale frățești.
  În ce privește aspectele comerciale stradale cu elemente de Kitsch de import și suprapunerea acestora peste originalitatea unui obicei autohton, de sorginte dacică, s-ar cuveni să luăm atitudine la scară națională și să nu abuzăm de noțiunile „dragosteși „fertilitate”…

Tudor Colac
doctor în etnologie
Înapoi
Înainte
Comentează aici

0 comentarii: