Vladimir Vataman: „....Învaţă să ai mereu un zâmbet în inimă...”

Vladimir Vataman: 
„....Învaţă să ai mereu un zâmbet în inimă...”

...De când l-am cunoscut, încă în anii copilăriei, acasă la Dumenii Costicenilor, mi-a lăsat pentru totdeauna impresia unui personaj dintr-un roman francez: un tânăr de un romantism elevat, care parcă plutea purtat de un aer misterios pe bicicleta sa sportivă (unica pe atunci în sat!), admirat în taină de toate fetele din Costiceni şi Cerlena. Mai era ceva la mijloc: în casă la noi numele familiei Vataman era întotdeauna rostit cu un fel de evlavie, fiind însoţit de acel tradiţional „şinul” (finul). Şin Misail, şina Ana, calificative extinse şi pentru urmaşi – şin Vologhea, şina Vera. Mare lucru acest institut al năşiei la români! Mai ţin minte cum de Paști şi la Crăciun şin Misail venea la naşi, adică la părinţii mei, cu daruri: câte doi colaci, o halcă din pomana porcului, o litră de ţuică bună. Mai târziu, când şi autorul acestor rinduri a cununat şapte fini, mă tot ispitea gândul, oare de ce nu veneau cu daruri şi ceilalţi „şini” ai părinţilor, ceilalţi şase, că eu doar nu întâmplător le-am urmat exemplul...?
Întâmplător sau nu, în preajma întâlnirii cu şinu Vologhea din 2017 pentru a dialoga despre viaţă, medicină şi inimă (imediat veţi afla de ce), am răsfoit fişierul meu cu ziceri din înţelepciunea populară înregistrate peste ani. Vă propun să tălmăcim câteva, înainte de a ne aprofunda în terminologia academică a unui doctor în ştiinţe ale medicinii.
Maică-mea, dacă ne leneveam la masă, găsea în cotlon „picături de dat inima a mânca”, iar tata ne îndemna „să fim cu inima aproape de gură”, ca „să fim cu inima împăcată”, fiindcă „dacă există loc în inimă, există şi în casă”, deoarece „ochii văd, inima cere” şi „inima când se-nveseleşte, faţa înfloreşte”, că „inima sănătoasă este viaţa trupului” şi „întotdeauna există drum de la inimă la inimă”, iar „dacă întrebi cu inima, ţi se va răspunde cu inima”.
Adevărat este, „omul se îmbată şi de inimă rea, şi de inimă bună”, dar „să nu luaţi totul la inimă, căci inima nu-i depozit şi nici magazie” şi chiar dacă „inima este un lacăt, acesta nu poate fi deschis cu orice cheie” şi „lacrimile de ceapă nu ating inima”, iar „judecata e în cap, nu în inimă” şi să ştiţi că „un prieten adevărat te prinde de mână şi îţi atinge inima...”, dar „inima cunoaşte raţiuni pe care raţiunea nu le cunoaşte”...
...De acord, să ne oprim cu aforisme despre inimă, să nu ajungem la infarct. Să revenim la protagonistul acestui eseu.
Vladimir Vataman s-a născut la 4 noiembrie anul 1941 în satul Dumeni. Părinţii: tata – Mihail (Misail) Vataman (1909-2000) a fost felcer-veterinar, a lucrat în colhozul din satul natal, mama – Anna Vataman-Sucevan (1913-2001), a lucrat în colhoz şi la grădiniţa de copii din sat. Studiile medii (1948-1958); clasele I-IV – şcoala primară s. Dumeni, clasele V-VII – şcoala din s. Costiceni şi clasele VIII-X – şcoala medie din s. Mămăliga. A absolvit şcoala medie cu medalie de argint. După absolvirea şcolii medii în 1958 a fost înmatriculat la facultatea de medicină generală a Institutului de Stat de Medicină din Cernăuţi (actuala Universitate Medicală de Stat din Bucovina), pe care a absolvit-o cu diplomă de menţiune în anul 1964. Între anii 1964-1967 a lucrat ca medic-şef în spitalul de circumscripţie „Uriţkii” din reg. Kustanai, Republica Kazahstan (Institutul din Cernăuţi avea contract de colaborare cu spitalul respectiv). Din decembrie 1967 până în 1995 şi din 2005 până în prezent activează la catedra de Anatomie Patologică (Morfopatologie) a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie (USMF) „Nicolae Testemiţanu”, iniţial ca laborant superior, ulterior – ca asistent (1969), lector superior (1975), conferenţiar universitar (1983), profesor universitar interimar (1993). În decurs de 13 ani a fost şef de studii al catedrei, a contribuit considerabil la perfecţionarea şi modernizarea procesului de instruire în domeniul anatomiei patologice. Între anii 1995-2005 a lucrat ca şef de catedră de Morfologie la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM) cu sediul în Chişinău.
În anul 1982 a susţinut teza de doctor în ştiinţe mediale cu tema „Caracteristica morfo-funcţională a sistemului de conducere a inimii în infarctul miocardic acut la om”, în Institutul de Medicină Experimentală Sankt-Petersburg (Leningrad). În anul 1985 a obţinut diploma de conferenţiar universitar.
Prin ce s-a făcut remarcabil doctorul în medicină Vladimir Vataman?
În primul rând, prin faptul că a înscris un aport inestimabil Biomedicinii şi Medicinii clinice autohtone. În aspect ştiinţific domeniile de cercetare se referă la morfopatologia afecţiunilor sistemului cardiovascular (cardiopatia ischemică, ateroscleroza), sistemul respirator (boala bronşiectorală, anomaliile de dezvoltare la copii, pneumonitele interstiţiale idiopatice), sistemul digestiv (ciroza hepatică, gastropatia portală, colecistitele). A publicat 120 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 2 monografii (coautor), 13 propuneri de raţionalizare. Materialele investigaţiilor ştiinţifice au fost prezentate la diferite foruri ştiinţifice naţionale şi internaţionale în România, Federaţia Rusă, Ungaria, SUA, Turcia, Franţa etc.
A elaborat şi a publicat mai multe lucrări metodice, principalele dintre ele fiind: „Dicţionar terminologic român-latin-rus de patologie generală” (1991), „Morfopatologie generală” (1997, 2010), „General Morphopatology” (2004, 2012) în limba engleză.
Autorul acestor rânduri nu s-ar mira, dacă vreun consătean mi-ar adresa întrebarea: „Bine-bine, atâtea informaţii despre inimă ne povestiţi, dar cu ce ne-ar ajuta Domnia Sa pe noi, cei de la Costiceni, că noi suntem pragmatici şi, vorba ceea...”
Păi, dragii mei consăteni, o lucrare ştiinţifică din orice domeniu contribuie la mai buna cunoaştere a unor căi spre mai bine.
Consăteanul nostru Vladimir Vataman a elaborat şi a susţinut teza de doctor în ştiinţe medicale întitulată „Caracteristica morfo-funcţională a sistemului de conducere a inimii în infarctul miocardic acut la om”. Au fost studiate leziunile morfologice ale ţesutului excito-conductor al inimii la pacienţii cu infarct miocardic acut. Abordarea acestei probleme a fost dictată de frecvenţa înaltă a tulburărilor de ritm şi de conducere la pacienţii cu astfel de patologie. Aceste complicaţii agravează considerabil starea pacienţilor şi înrăutăţeşte evoluţia bolii. Datele statistice demonstrează că din numărul total de decese de infarct de miocard aproximativ o jumătate sunt cauzate de aritmii. Trebuie de menţionat încă un aspect deosebit de important – aritmiile fatale reprezintă cea mai frecventă cauză a morţii subite la bolnavii cu infarct miocardic.
Funcţia de generare şi de propagare a impulsului pentru contracţia cardiacă este asigurată de către sistemul de conducere (excito-conductor) al inimii. Acest sistem include nodul sinusal (sinoatrial), căile interatriale, nodului atrioventricular, fasciculul atrioventricular comun His, ramurile stâng şi drept ale fasciculului His şi fibrele Purkinje – elementele celulare periferice, amplasate subendocardial pe toată suprafaţa internă a camerelor inimii. Au fost studiate şi descrise pentru prima oară de către anatomistul şi fiziologul ceh Jan Evangelista Purkinje în a.a. 1839-1845, ulterior li s-a atribuit denumirea de celule Purkinje. Aceste celule vin în contact nemijlocit cu miocardul contractil şi este transmis sistemului electric. Pe parcursul vieţii unei persoane cu durata medie de 70 ani şi pulsul de 70 pe minut inima face 2.575.440.000 contracţii!
S-a depistat, că în componentele structurale ale sistemului de conducere în infarctul miocardic acut se dezvoltă diferite dereglări ale metabolismului tisular, în primul rând al proceselor legate cu producţia de energie intracelulară, aceste procese fiind cele mai vulnerabile la acţiunea factorilor nocivi, în special la insuficienţa alimentării cu sânge arterial (ischemie).
Vom reţine că nu la toate etapele inima „se comportă” la fel. În stadiul precoce al infarctului în ţesutul excito-conductor apar modificări focale ale activităţii enzimatice, ale mediatorilor chimici şi caracterului şi intensităţii fluorescenţei sarcoplasmei cardiomiocitelor specifice, ceea ce induce o stare de eterogenitate biochimică şi metabolică, care la rândul său cauzează o eterogenitate a parametrilor electrofiziologici ai ţesutului conductor. Toate aceste modificări în ansamblu condiţionează o instabilitate bioelectrică a inimii, care se manifestă prin dereglarea proceselor de propagare a impulsului către miocardul contractil.
S-a constatat un fenomen interesant – componentele sistemului excito-conductor sunt mai rezistente la insuficienţa de oxigen, decât miocardul contractil. Aceste particularităţi metabolice au un rol protector pentru ţesutul respectiv în condiţii de infarct sau alte procese patologice. Dar în infarcte masive, macrofocale, cu extindere transmurală componentele sistemului excito-conductor suferă leziuni distrofice, degenerative, uneori chiar şi necrotice, ceea ce duce la tulburări funcţionale, manifestate prin diferite aritmii şi blocaje ale procesului de propagare a impulsului electric pentru contracţia cardiacă.
S-a demonstrat, că intensitatea leziunilor dismetabolice şi hemodinamice este mai înaltă în primele 1-3 zile de la debutul infarctului miocardic. La fel, s-a constatat că intensitatea acestor leziuni în elementele proximale şi distale ale ţesutului excito-conductor depind în mare măsură de localizarea infarctului, fiind mai pronunţate în segmentele periferice ale ramurilor fasciculului His în infarctul peretelui anterior al ventriculului stâng, iar în nodulul atrioventricular şi trunchiul comun al fasciculului His – în infarct al peretelui posterior. S-a observat, că leziunile sunt deosebit de pronunţate în segmentele ţesutului conductor localizate în imediata vecinătate a zonei de infarct, fiind expuse acţiunii directe a produselor de distrucţie eliberate în rezultatul procesului necrotic.
În urma identificării substratului morfologic al tulburărilor funcţionale în sistemul de conducere al inimii autorul Vladimir Vataman a contribuit semnificativ la managementul pacienţilor, la evaluarea prognosticului şi evoluţiei infarctului miocardic.
La ora actuală (2017) Vl. Vataman continuă activitatea în funcţia de conferenţiar universitar la catedra de Morfopatologie, este şef de secţie Anatomie Patologică a Spitalului Republican al ASCR a Cancelariei de Stat a Republicii Moldova.
Distincţii: Insigna Ministerului învăţământului superior şi special al URSS „За отличные успехи в работе”, a. 1983; medalia „Veteran al Muncii”, a. 1990; Laureat al Premiului AŞ RM pentru cea mai valoroasă lucrare ştiinţifică, a. 2004; medalia comemorativă „Nicolae Testemiţanu”, a. 2011; Diploma de Onoare a USMF „Nicolae Testemiţanu”, a. 2011.
Familia: soţia Eleonora este doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar în Cardiologie şef de secţie „Insuficienţa cardiacă” a Institutului de Cardiologie. Feciorul Victor este inginer-specialist în maşini de calcul, nepoţii: Daniel – student la Institutul de energetică nucleară din Obninsk, Federaţia Rusă, nepoţica Sofia este elevă la Liceul „Ion Creangă” din Chişinău. Sora – Vera Bâlici (1930-2013) a fost învăţătoare de chimie la Liceul „Gheorghe Asachi” din Chişinău.
În cele ce urmează vom stărui asupra personalităţii acelei fiinţe, care prin intelectul, bunătatea şi dărnicia Sa, prin talentul şi harul de la Demiurg şi de la părinţi a reuşit să se impună ca specialist-cardiolog, să fie o soţie, mamă şi bunică model.
Provenind dintr-o viţă de medici cu renume din localitatea Sărătenii Vechi, Teleneşti, Eleonora Anestiadi, a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Chişinău cu medalie de aur, fiind repartizată la lucru în raionul Teleneşti, iar înainte de plecare a făcut cunoştinţă cu viitorul soţ, Vladimir Vataman, care lucra la Universitatea de Medicină.
- Staţi o clipă, oameni buni, adică, dragi cititori, cred că tot despre cardiologie va fi vorba... Din câte am reuşit să înţeleg eu, în această familie, Vataman, domină fericirea, iar fericirea se naşte din iubire, iar iubirea se naşte chiar din inima omului. În acea primăvară de pomină când au făcut cunoştinţă, Vladimir şi Eleonora au îndrăgit versurile lui Nichita Stănescu „...Suntem doi şi singuri, şi-n loc de inimă ne bate luna...”. Au trăit împreună pe atunci clipe aidoma celor trăite în adolescenţă, când îşi îmbrăţişa cu nesaţ pasărea-bicicletă zveltă, înţelegând că frumuseţea nu este numai exterioară, frumuseţea e dată de lumina din inimă. Poate atunci au învăţat să preţuiască, vorba lui Omar Khayyam, orbitoarea lumină a soarelui şi mângâietoarea lumină a lunii ca izvor din inimile amândurora... De atunci poartă mereu acel zâmbet ascuns în inimă – pentru ei, pentru copii şi nepoţi, pentru toată lumea din jur.
După susţinerea doctoratului cu tema „Studiul stării sistemelor de coagulare şi anticoagulare de sânge în cazul reabilitării pacienţilor după infarct miocardic”, profesorul Eleonora Vataman contribuie considerabil la dezvoltarea sistemului de cardiologie şi participă la creşterea generaţiilor de specialişti împreună cu soţul.
... Iată, dragi cititori, parcă ma încearcă niște palpitații cardiace după atîtea informații la o temă mult prea delicată. Medicii Vladimir și Eleonora Vataman au o vorbă devenită aforism: „Inima e sănătoasă atunci cînd nu simți că o ai...” Să le dăm dreptate! În ceea ce mă privește, eu la tot cîntec revin:
Sireaca inima mea,
Iar o prins a mă durea...
Însă mai mult îmi place finalul acelui cîntec, auzit la Costiceni, de la vestitul lăutar Toadere Captari:
         “La inimă este un leac:
         Cetera și omul drag… “

Dr. Tudor Colac
Înapoi
Înainte
Comentează aici

0 comentarii: